Cerșești curaj în oglinzi murdare, când puterea stă în ceruri. Deformezi realități și spaime-ți colorează mintea. Acel colț negreșit de ager și idiot de variat. Acea minte prinsă-n corp de lut cu suflare de înger, te-a adus acolo unde ești. Ești în mocirlă și viermii te-au devorat pe jumătate! Provoci silă și dezgust! Demascheză-te demon mut cu chip de copil. Câți oameni ai să mai duci în deșerturile nebuniei? Sau oare te-ai adus pe tine în pragul deșerteciunii supreme și iadul îți pare acum o gheenă fără fund! Cum e acasă să-ți pară groază? Cum e să-ți urăști măștile purtate atâta timp?
Arată-te, dacă-n puterea ta stă totul! Arată-te demon uman cu chip de lut, cu coaste-nmoliate! Omule, ieși la iveală!